Memoriile componenților lotului național al României la:

„Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuți din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorință, un vis, o chemare.

MUHAMMAD ALI

România a fost reprezentată la editia a XVI a “Black Bass World Championship 2022” desfasurat pe lacul Murray USA, de un lot format din șapte pescari: dl. Vasile Jarda, dl. Pavel Calance, dl. Petre German, dl. Eugen German, dl. Elvis Vigu, dl. Daniel Dinu și dl. Rareș Boeriu – căpitanul lotului.

PARTEA I

Unul dintre cele mai importante și mai mari evenimente pescărești la nivel mondial ale anului 2022 a fost, fără doar și poate, a-XVI-a ediție a Black Bass World Championship, eveniment care s-a desfășurat pe Lake Murray – USA, în perioada 16-22 octombrie, sub egida FIPSED (http://www.fips-ed.com/).

Spicuind din anunțul de concurs postat de către usabass.org pe pagina de prezentare a evenimentului, regăsim următoarele:

„Aducem comunitatea internațională de pescuit chiar aici în Statele Unite pentru a concura în Campionatul Mondial Black Bass din 2022 de pe Lacul Murray!‟

Cunoscut de multă lume este faptul că în Statele Unite ale Americii pescuitul sportiv reprezintă o adevărată industrie, mai ales cel la Bass, concursurile de acest gen fiind printre cele mai urmărite evenimente dintre toate evenimentele sportive care au loc anual pe teritoriul S.U.A..

         Experiența americanilor în organizarea unor astfel de competiții de prim rang s-a văzut din plin și cu acest prilej.

         România a fost reprezentată la acest campionat mondial de un lot format din șapte pescari (podiumul CNSB-2021 + căpitan), după cum urmează:

dl. Vasile Jarda, dl. Pavel Calance, dl. Petre German, dl. Eugen German, dl. Elvis Vigu, dl. Daniel Dinu și dl. Rareș Boeriu – căpitanul lotului.

         După faptă și răsplată! Așa spune un vechi proverb românesc. Lucru valabil și în cazul pescarilor anterior amintiți. Datorită faptului că au fost cei mai buni în anul 2021, pe întreg parcursul CNSB al ALRS, iată că visul american a devenit pentru dânșii realitate în anul 2022.

         Concursul în sine s-a desfășurat în trei manșe (în trei zile diferite de concurs), la el participând un număr total de 65 de echipe din 25 țări. A fost o participare record, numărul de națiuni participante fiind aproape dublu față de media numărului de țări participante la edițiile anterioare.

         Chiar dacă pentru unii dintre reprezentanții lotului României era pentru prima dată când pescuiau la Black Bass, totuși, valoarea lor, capacitatea lor de adaptare la noi condiții și situații de pescuit, precum și versatilitatea lor în domeniul pescuitului și-au spus cuvântul din plin, făcând astfel ca, la final, România să se claseze pe un meritoriu loc cinci pe națiuni. La obținerea acestui rezultat extraordinar a contat, desigur, foarte mult și faptul că lotul nostru a fost un lot foarte unit și echilibrat, fiind bine și corect îndrumat și coordonat de către căpitanul său.

Pe echipe, frații German au terminat concursul pe locul 5, Vasile Jarda & Pavel Calance pe locul 14,  iar Elvis Vigu, Daniel Dinu & Rareș Boieriu pe locul 50.

Detaliile statistice ale concursului, clasamentele, dar și alte lucruri interesante despre a XVI-a ediție a Black Bass World Championship, le puteți găsi aici: https://usabass.org/2022-bbwc-usa.

Trecând însă dincolo de rigurozitatea cifrelor statistice, cred că cel mai nimerit ar fi să aflăm cum a fost perceput și trăit acest campionat mondial chiar de la cei care au participat efectiv la el, adică de la cei „șapte fantastici” din lotul național al României, pe care îi voi ruga, pe rând, să ne împărtășească din experiențele avute (atât din cele personale, cât și din cele pescărești), despre cum s-au obișnuit cu fusul orar, despre cum au decurs antrenamentele, despre ce pești au prins în concurs, să ne vorbească despre ceilalți concurenți, din alte țări, pe care i-au întâlnit acolo, despre nivelul de pregătire al acestora din punct de vedere atât al pescuitului, cât și al dotărilor, să ne povestească, dacă binevoiesc, unele întâmplări personale din timpul șederii lor pe teritoriul S.U.A., să puncteze ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut la acest concurs, precum și orice altceva doresc dânșii să ne mai spună legat de acest uriaș eveniment pescăresc.

Pentru început, îl rog să ne împărtășească experiența americană trăită la CM de Black Bass pe căpitanul lotului României: domnul Rareș Boeriu.

Domnule, aveți cuvântul!

RAREȘ BOERIU:

„Campionatul din Statele Unite ne-a demonstrat, încă  o dată, că avem o bază și un sistem de selecție de înaltă performanță. An de an, loturile LRS se bat pentru primele poziții din clasament, indiferent de pista pe care se ține competiția și indiferent de speciile punctabile. Oricare ar fi componența lotului, pescarii se adaptează repede și, chiar și cu puține zile de antrenament, reușesc de fiecare dată o clasare bună.

Pregătirile pentru acest eveniment au început prin luna mai, atunci când am aflat faptul că Polonia a anulat (pentru a doua oară consecutiv) organizarea campionatului mondial de răpitori din barca, iar incertitudinea devenise stare generală. Am primit invitația celor din Statele Unite și, în urma discuțiilor din lot, toți am fost de acord să începem demersurile pentru a ne înscrie, chiar dacă era foarte din scurt pentru a obține vizele și, cu atât mai mult, fondurile necesare… Astfel că, după câteva luni de pregătiri și de organizări, ne-am văzut ajunși pe lacul Murray, gazda celui mai mare eveniment la care am participat eu  până acum.

Din experiența anilor trecuți, știam ca antrenamentul va fi crucial, așa că am făcut tot ce am putut ca să găsim bărci pentru a pescui 3 zile înainte de concurs, iar pe această cale îi mulțumim lui Alex Șpiac, cel care ne-a pus în legătură cu niște băieți de nota 10. După prima zi de antrenament, overall, se prinseseră doar 2 bași, ceea ce ne-a cam dat socoteala de acasă peste cap. Grație etapelor de clean din cadrul CNS, am pus la cale o abordare în localizarea peștilor pentru următoarea zi, iar acest lucru a funcționat mai bine decât ne-am fi așteptat. Găsiserăm, așadar, un patern după două zile: peștii stăteau fie în zone cu piatră, fie la mal, fie pe platouri, încălzindu-se la soare în apa mica. Paternul l-am menținut de atunci în fiecare zi și am trecut la identificarea a cât mai multor zone de acest tip, precum și la identificarea nălucilor și a tehnicilor care să fie cele mai productive, astfel încât, la finalul zilelor de antrenament, aveam un plan destul de bine pus la punct. Confirmarea venea constant din rafturile magazinelor. Toate, fără excepție, aveau “găuri” pe raft la nălucile și la cârligele pe care noi le-am găsit a fi cele mai productive. Ați ghicit: dropshot.

În antrenamentele oficiale am căutat în continuare zonele cu potențial și uneori ne-am și amestecat printre bărci, în speranța că cei mai experimentați cu acest stil de pescuit le vor arăta și celorlalți micile finețuri care aduceau mai multe atacuri. Iar după cele două zile de antrenament oficial aveam deja o hartă cu zone și puncte bine stabilite în care urma să pescuim la concurs.

În cadrul zilelor de concurs aveam strategiile făcute din timp și o regulă: ne auzim la telefon la fiecare două ore. Nu vă spun cum a fost să aștepți pe mal… Parcă, totuși, de la an la an, încep să nu mai fiu așa nerăbdător și îmi folosesc cele două ore ca să cântăresc bine ce urmează să le spun băieților. O să relateze băieții picanteriile din timpul manșelor, mai pe larg. Ceea ce totuși vreau să mai menționez este faptul că pentru prima data am avut onoarea să și concurez din poziția de sportiv și e mult, mult mai bine în barcă decât pe mal. Acolo știu că eu controlez ce urmează să fac și îmi e mintea doar la cum să prind pește. După primele două manșe (din totalul de trei), cu toții am simțit că este loc pentru un rezultat care acasă ni se părea imposibil, și anume: o medalie. Iar din prisma faptului că se cerea un pescuit mai de viteză, am răspuns pozitiv la propunerea băieților de a intra în ultima zi pentru a încerca să facem limita de 5 pești cu fiecare dintre echipe. Planul a funcționat, însă doar parțial, din păcate, pentru că nu a fost să fie o zi cu 5 pești și în barca lui Vasile și Pavel. Dar, poate cu ceva mai multe zile de antrenament, am fi căpătat mai multă experiență în comportamentul peștilor în situații de presiune pe lac și am fi avut o strategie mai bună. Mă gândesc, cumva jenat, că lipsa mea de pe mal a adus într-o barcă 5 pești, dar i-a scos dintr-o altă barcă. Nu am de unde să știu cu certitudine dacă așa a fost, dar știți cum e… te gândești inevitabil, oare cum ar fi fost dacă…

Spuneam la început despre capacitatea noastră de a ne adapta oricărui scenariu. Ce vreau eu să punctez este că linia dintre rezultatele bune și cele excelente ține nu doar de pescari, deoarece la acest nivel ea ține foarte mult și de buget. Din păcate, banii nu ne ajung ca să putem face antrenamente suficient de multe pentru a cunoaște și micile detalii ale fiecărei piste în parte, mai ales cum a fost în cazul de față: pista de pe lacul Murray, enormă. Câteva zile în plus de antrenament ar fi însemnat pentru noi, cu siguranță, o medalie. Am fi avut timp să acoperim o zonă mai mare și să încercăm abordări diferite ale zonelor productive, care, după vizionarea filmelor din manșe ale echipelor din SUA, erau în mare parte aceleași cu cele identificate de noi în puținele zile de antrenament. Inclusiv tehnica și nălucile erau la fel! Singura diferență între cum au pescuit câștigătorii și cum am pescuit noi a fost abordarea acelorași  zone, ceva mai în larg decât noi.

Ca și concluzie generală personală, ne trebuie mai multă implicare financiară din partea tuturor celor care concurăm intern DACĂ țelul este participarea la campionatele mondiale. Bugetul anual pentru lot, din urma etapelor, reprezintă maxim 20-25%. Miza este onoarea, cheltuielile sunt enorme și rămâne să ne gândim doar dacă merită. Merită să ne sacrificăm bani și timp pentru performanța mondială, acolo unde, chiar și în eventualitatea în care câștigam, nu primim decât o medalie?‟

Mulțumesc frumos pentru amabilitate, domnule căpitan! Multă stimă!

În continuare, ne va vorbi echipa: Elvis Vigu și Daniel Dinu.

Domnilor, vă ascultăm!

ELVIS VIGU ȘI DANIEL DINU:

„Am întrebat inteligența artificială: „ -Ce însemnă sa fii oaia neagră ?”

Răspunsul a fost:

„Termenul se referă la o oaie cu blana neagră care se distinge în mod negativ de restul oilor albe, care sunt considerate normale sau comune. Prin urmare, a fi „oaia neagră” implică a fi considerat un outsider, o persoană care nu se potrivește cu normele și așteptările grupului sau societății în care trăiește.

Este important să reținem că această expresie poate fi utilizată și într-un mod pozitiv, referindu-se la o persoană care este diferită și care își urmează propriile valori și viziuni, indiferent de opiniile altora.”

Exact cum descrie textul de mai sus, noi am fost această „oaie neagră” a Lotului Național la Mondiale. Bineînțeles că există scuze, și poate unele chiar întemeiate. De ce nu am reușit o clasare mai bună la acest Campionat Mondial? Sau cum de s-a putut întâmpla așa ceva? Am nenumărate întrebări la care nu am găsit răspuns…

Dar nimic nu mai contează acum. În opinia noastră, un pescar bun trebuie să prindă pește în orice condiții și pe orice apă, restul sunt doar supoziții.

Trecând peste toate aceste aspecte, vrem să subliniem faptul că a fost o bucurie imensă când am aflat că suntem calificați pentru prima oară la un Campionat Mondial. Țin minte că, la Bicaz, am sărit îmbrăcat în apă de bucurie. Cred că orice sportiv pasionat visează să ajungă într-o zi la un astfel de concurs. A fost o experiență unică, epuizantă, dar extraordinar de frumoasă.

Noi am fost o echipă și așa vom rămâne, indiferent de rezultat și indiferent de miză. Pescuim împreună de o viață, am răbdat împreună de foame și de sete, am supraviețuit accidentelor și vremurilor cumplite pe apă, am râs și am dansat de bucurie în barcă (locul nostru „acasă”), am trecut de la agonie la extaz într-o clipă, dar de fiecare dată am continuat să mergem mai departe.

Chiar daca avem un „gust amar” că nu am putut face mai mult la acest Campionat Mondial și poate numai noi știm prin ce am trecut sufletește, dar așa este în „tenis ”…, sperăm totuși că, într-o „bună zi,” să ne putem lua revanșa. Probabil că dacă eram și noi niște oameni normali, cu idealuri de bun simț și cu un spirit de competiție moderat, ne-am fi mulțumit cu ceea ce a oferit această experiență unică. Dar așa cum spune și programul de inteligență artificială noi suntem introvertiți, avem propriile noastre valori și bineînțeles blană neagră 🙂

Mulțumesc mult, domnilor! Fir întins și pe viitor!

To be continued!

Stay tuned!

Dinu-Florin Cîrstean