“Ce călătorie uimitoare!!!
Așa încep să aștern amintirile emoționante trăite la cel mai frumos Campionat mondial la care am participat: XVI Predator Fishing World Championship from Boat with Artificial Lures.
După ce ne-am calificat în postura de vicecampioni naționali din anul 2024, am început să creăm un nucleu împreună cu campionii naționali Cristi Rizea, Bogdănel Dirinea și ocupanții locului trei, Ciprian Hrișcă și Vlad Dumitrescu. Îl menționez aici și pe Pavel Calance, fiind coechipierul meu.
Timpul a trecut foarte repede, organizatorii au postat un videoclip foarte scurt și vag cu locația unde se va desfășura evenimentul.

După această informație am început să ne concentrăm mai amănunțit pe organizarea plecării noastre în Estonia, să creăm un buget care să conțină minimul necesar deplasării lotului la acest eveniment.
Am început să studiez lacul unde va avea loc evenimentul și informații generale despre Estonia.

Am fost plăcut surprins să aflu că, în această frumoasă țară, a fost inventat marțipanul ca tratament pentru inimile frânte J

Timpul s-a scurs foarte repede. Am încropit un buget foarte mic, adunat de la câțiva oameni pasionați de pescuit care ne-au ajutat: REPO prin domnul Dan Popescu, bioENERGY prin domnul Sorin Buculei și domnul Cristian Iorgulescu.
Bugetul strâns era la limită, așa că fiecare dintre noi a contribuit cu câte ceva. Discuțiile au fost zilnice, așa că a fost foarte simplu să știm exact ce ne trebuie.
Am luat cu noi provizii, apa de băut am luat-o în bidoane de la izvorul din Iacobeni, deoarece era în drum.
Cu bărcile pline de năluci și de lansete, căptușite cu lădițe de provizii, am plecat la drum.

Întâlnirea cu celălalt echipaj am făcut-o în Ungaria, de unde am continuat drumul împreună. 43 de ore de condus, cu o pauză de 6 ore de somn în Polonia. Drumul lung și epuizant ne-a dus pe malul lacului Võrtsjärv, într-o superbă locație – www.kiviranna.ee. Am făcut cunoștință cu gazda noastră, o doamnă deosebită – Iaanika Kaljuvee.
Noaptea a fost foarte scurtă și dis-de-dimineață toți ne-am trezit, am luat micul dejun și, cu mare dorință, am vrut să intrăm la pescuit. Țin să menționez că din acest grup a făcut parte și Marian Matache, un om deosebit, care a fost de mare ajutor în colectivul nostru.

Am luat cunoștință cu lacul și, după câteva discuții ale căpitanului Vlad Dumitrescu cu gazda noastră și cu organizatorul evenimentului, am aflat că deplasarea pe lac se poate face doar prin anumite culoare navigabile, deoarece pe acest lac sunt 320 de pescari autorizați care pescuiesc cu plase zilnic.
Am identificat locuri pe unde putem băga bărcile și am plecat la muncă. Ce am constatat imediat ce am intrat pe lac: Võrtsjärv este lacul unde vântul nu are stăpân.

Valuri imense, frig, apă tulbure…sincer vă spun că am avut în mintea mea întrebarea:

„Cine m-a trimis aici??”

Prima zi de antrenament a decurs rapid, am pescuit în partea de sud a lacului, unde era foarte multă vegetație, o zonă unde nu se făceau valuri foarte mari și se putea pescui în condiții cât de cât normale. Prima știucă a venit foarte rapid, prinsă într-o zonă cu vegetație greu accesibilă. Am mai prins câteva știuci în acea zi, ambele echipe, așa că seara, la cină, am început să încropim o strategie comună.

Foarte important pentru noi a fost că împreună am convenit ca, la acest Campionat Mondial, principalul nostru obiectiv este România și nu reușita individuală. Cu acest gând și speranță am plecat de acasă.

Seara am avut o lungă convorbire telefonică cu dl. Adi Vasiu de la FISTECH Europe, împreună am stabilit o prognoză pe câteva zile și direcția în care va bate vântul. După această discuție am eliminat o mare parte din lac, deoarece locul unde se spărgeau valurile era imposibil de pescuit.

Ne-am întors din nou la muncă: o echipă – eu împreună cu Pavel și Marian – am mers undeva în zona de mijloc să testăm pescuitul pelagic, iar cealaltă echipă, împreună cu Vlad, s-a întors în partea de sud pentru a descoperi noi locuri.

Am pescuit în condiții foarte grele, am adus la barcă o singură știucă, iar seara am renunțat definitiv la pescuitul „LIVE”. Eram convins că nimeni nu va reuși să prindă pești în asemenea condiții, și așa a fost.
Am demontat sonar-ul de pe barcă, să nu am tendințe de recidivă, deoarece foarte multe bărci pescuiau în partea de mijloc a lacului și în zona de start, pe sistemul live.

După ce am făcut cunoștință cu zona unde va avea loc evenimentul, am început să cronometram timpul de deplasare până în zona unde aveam locurile. Am constatat că avem doar 5 ore de pescuit din totalul de 7, deoarece pierdeam o oră dus și o oră întors traversând lacul pe toată lungimea lui, în condiții extreme.

Acolo, dacă o albină dădea de două ori din aripi într-un capăt, în celălalt valurile aveau 30 de centimetri!

Celelalte două zile de antrenament au trecut foarte repede, am găsit zone de pescuit interesante, asemănătoare între ele, doar cu mici particularități. Anumite guri de canale care intrau în lac aveau apă mai limpede, și acolo, într-o vegetație foarte deasă, erau știucile de măsură.
Am identificat mai multe zone de acest fel. În fiecare seară făceam ședință toți și discutam fiecare în parte cum putem aborda locul respectiv pentru a scoate randamentul maxim din el.

Cele două zile de pauză (sâmbătă și duminică) ne-au prins foarte bine. Am luat cunoștință cu comunitatea locală din orașul Tartu, am vizitat câteva magazine, am rămas plăcut impresionați de ospitalitatea de care dau dovadă.

Luni, prima zi de antrenament oficial, am gândit-o în două moduri: o echipă să vadă ce se întâmplă pe lac cu celelalte bărci, iar cealaltă să caute în continuare zone asemănătoare celor care au dat rezultate.

Fiecare seară a fost pentru noi ca o întâlnire de familie, în care toți contribuiam într-un fel sau altul la organizarea mesei, la gătit, spălat, pregătirea bărcilor, a nălucilor și a lansetelor pentru ziua următoare.
Doar o singură seară ne-am permis să o petrecem împreună la restaurant.

Prima zi de concurs a fost destul de grea. Eram apăsați de multe gânduri, deoarece nu aveam deloc informații despre ce vor face celelalte echipe. Am aflat, de exemplu, că Ucraina era acolo de 12 zile, că au fost acolo 11 bărci, au făcut un concurs intern în urma căruia s-au calificat doar 3.
Am mai văzut multe bărci de Ungaria, cred că 4 sau 5, Estonia, Letonia — toate aceste națiuni aveau multe bărci pe apă și nu știam cum pot ajuta pe titularii acestor țări.

Drumul de la start până la prima locație de pescuit a durat aproximativ o oră, dar atunci când s-a dat startul am văzut bărci lituaniene și estoniene care s-au oprit imediat în zona startului — probabil acolo aveau zonele „fierbinți”.

Am început să pescuim cu linguri grele și cu gume, nălucile care au confirmat în antrenament.

Primele 4 știuci le-am pierdut deoarece am pescuit cu lansete „medium”, iar vegetația fiind foarte deasă, nu reușeam să scoatem peștii la suprafață.
Am trecut la planul B: am luat lansete „heavy”, cu fir gros și am început din nou să pescuim. N-am mai ratat niciun pește — practic, când aveam trăsătură, eu sau Pavel îl scoteam instant la suprafață și-l aduceam sanie până la barcă.

După prima zi am aflat că multe dintre țări au prins foarte prost, așa că speranțele au rămas foarte mari. Clasamentul de la ora 18 ne-a confirmat, și așa am început să sperăm.

Țin să precizez că din prima zi când am ajuns acolo, Bogdan Dirinea a spus cu voce tare și răspicat:

„Vom fi campioni mondiali!”.

L-am privit cu multă reținere și i-am zis să coboare cu picioarele pe pământ.

A doua zi a fost la indigo, am prins aproximativ la fel, doar că am fost șicanați de foarte multe bărci care au venit după noi. Nu am băgat în seamă acest aspect, am găsit culoare printre ei și am pescuit meticulos, calm și precis.
Era foarte greu — găseam culoare imaginare printre nuferi și papură, nu făceam lanseuri mai lungi de 10-12 metri și duceam năluca cât mai aproape de fund, cu vârful lansetei, la fel cum face un pictor cu pensula pe coala de hârtie.

În seara dinaintea celei de-a treia zile am constatat că nu mai avem linguri grele și atunci am făcut o improvizație, lipind câte două linguri de diferite greutăți. Culmea, a funcționat!

Ziua a treia am avut în barcă rezerva echipei Estoniei, care a fost trimis special să vadă cum pescuim.
A trecut foarte repede, am prins pești mai puțini deoarece toată zona de sud a fost terfelită de bărcile mastodont, cu motoare de 250-300 de cai. Peștii s-au afundat în vegetația și mai deasă și au fost cumplit de greu de prins.

Drumul spre finish a fost cel mai greu, am avut parte de cele mai mari valuri, dar aproape de final am zărit o barcă unde flutura steagul țării noastre și două voci care strigau cât puteau de tare:

„SUNTEM CAMPIONI MONDIALI!”.

Era Ciprian Hrișcă, managerul nostru, și Vlad Dumitrescu, căpitanul echipei.
Ne-am bucurat moderat și am zis să așteptăm clasamentul să confirme bucuria lor, dar nu a durat mult și, la intrarea pe canalul de start, pe o pasarelă din lemn unde erau foarte mulți oameni, au început să ne aplaude strigând „BRAVO RUMENIA!”.

Acel moment a fost unic și mi-a stârnit cele mai frumoase emoții trăite vreodată de mine.

Restul e istorie. Totul a fost la superlativ. Din acele momente am uitat de absolut toate greutățile prin care am trecut, toate sacrificiile pe care le-am făcut.
Am fost o mână de oameni — eu, Vasile Jarda, Pavel Calance, Cristian Rizea, Bogdan Dirinea, Marian Matache, Vlad Dumitrescu, Ciprian Hrișcă — care ne-am dedicat toată priceperea și munca pentru cauza nobilă de a ne reprezenta țara, ROMÂNIA, la acest Campionat Mondial.

Unitatea acestei echipe, munca, devotamentul și comunicarea au fost cel mai important factor care a dus la obținerea acestui fabulos rezultat.

Vreau să mulțumesc sponsorilor care au susținut echipa noastră în campionat:

BARACUDA România, MARELBO și FISTECH Europe, care de ani buni ne sprijină și contribuie la dezvoltarea spinningului în România.

Totodată, mulțumesc, în numele tuturor, și celorlalți sponsori care au crezut în noi și au contribuit cu năluci și suport pentru această frumoasă călătorie:

HARDSHOP – Iulian Țărnacop
RECOVERY
FISTECH Europe – Adi Vasiu
ARROW International – Radu Boloca,
SERIGAFANDO – Luca Micella,
TIPOGRAFIA CELESTIN – Catalin Avasiloaie

Mulțumesc tuturor care și-au pierdut din timp și au citit aceste rânduri.
Respect,
Vasile Jarda “