Mana de biban

Daca antrenamentele de pe rau ne-au luat usor prin surprindere, cu prea multe noutati, una peste alta am reusit sa le legam cap la cap si sa punctam asa cum stiam noi mai bine.

O combinatie intre pescuitul cu senkouri practicat pe rau si jiggingul de finete de pe lacurile de munte la biban, pe care-l cunoastem mult prea bine, se pare ca pentru prima zi a fost varianta castigatoare.

Coordonati de pe mal de capitanul nostru, Stefan, ne-am grupat pe unul dintre locurile cunoscute de Gyorg din antrenamentele de acum o luna. Avand experienta competitiilor interne am pescuit prin roatatie pentru a reusi sa punctam cu toate cele 3 echipe, dovedind ca suntem capabili sa ne adaptam oricarei situatii, indiferent de specie si locatie, demonstrand ca suntem intradevar o echipa nationala.

Cel mai mare bass pentru romani a intrat in barca echipei “Old Boys”, un bass de 580g. Pestii au fost foarte precauti, mici si extrem de greu de pacalit.

Gyorg&Radu (“Old Boys”): 4 bassi(locul 1 la individiual)

Sabin&Laurentiu (“Scalarii”): 3 bassi

Andrei&Eugen (“Sinusita”): 1 bass

Urmeaza o sedinta furtunoasa care va stabili strategia de maine.

Speram sa ne descurcam la fel de bine, deoarece toate privirile sunt atintite asupra noastra (am surprins o discutie intre americani si mexicani:”Romanians are first” ). Speram sa demonstra ca rezultatul de astazi nu a fost o intamplare si ca intradevar stim ce facem.

En Guard(a)!

Multumim sponsorilor:

Aventuri la Pescuit, AGVPS, ABREVIS, AQUAMANIA, DRILL, HARVEST SPORTSWEAR

Drumul

Pornit dimineata, la 4:00 aproape fix, din Arad, cu restul caravanei venite din Bucuresti si din Bistrita. Caravana este compusa din lotul national(Buzatu Sabin, Andronic Laurentiu, Eugen German, Eu, Radu Vlasiu, Adrian Spiac, Stefan Tudose), membrii presei(Malin Musatescu, Arif Aurelian, Cristian Albu) si prieteni(Petre German, Mihai Sofonea) veniti in primul rand sa ne ajute si nu in al doilea sa pescuiasca.

Acum ca am lamurit ca suntem 13 (daca afla americanii pleaca acasa inainte sa inceapa concursul, pentru ca trebuie sa va anuntam ca SUA participa cu echipa completa din care face parte si “anonimul” Gary Yamamoto, printre altele si sponsor al competitiei), cu 4 masini la dispozitie, am avut de parcurs 1300km. Nebunie de drum, peisaj de vis, si bineinteles…daca nu ne-am ratacit pana in Peschiera del Guarda, ne-am ratacit in cautarea hotelului.

In cela din urma ajungem si la destinatie. Obositi din cale afara, ne mai strangem sub coodonarea capitanului Stefan, pentru a discuta 10-20 de minute detalii referitoare la programul zilei urmatoare si direct la culcarica.

Prima zi

Am aranjat doua zile de antreamente pentru membrii echipei, ca sa aprofundam si noi fenomenul BASS. N-am gasit ape asemanatoare lacului Lago di Garda, dar am gasit un rau, Fiume Brenta, cu peste mult. Era bine, pentru ca trebuia sa ne obisnuim cu pestele si stiluri noi de pescuit. La ora 8 aveam intalnire cu ghizii, 4 la numar, echipati cu cate o barca veritabila de bass americana.

Inainte de orice altceva sa mentionam echipele formate, participarea in competitie facandu-se in 3 echipe a cate 2 membrii. Echipa “Scalari”: Sabin si Laurentiu; echipa “Sinusita”: Eu cu Eugen; echipa “Old Boys” Radu si Lucian si sa nu uitam de echipa “Capitain Backup”: Adi si Stefan.

La inceput parca nu mai stiam nici sa lansam, cu nalucile tot prin copaci. Parca uitasem cum se lanseaza, nu mai stiam nimic, pana la primul bass, care era usor subdimensionat. Chiar daca il prinsesem la jig, cu un shad de 12cm, tot nu era ce aveam noi acasa. A fost singurul prins astfel. Daca felul in care trebuia sa prezentam “marfa” a inceput sa se contureze si am inceput sa-l intelegem, felul in care trebuia sa intepam, sau timpul in care sa reactionam ramanea o chestiune cu care treuie sa ne obisnuim.

Daca la salau, stiuca, biban sau somn, cand ai simtit miscare in fir trebuie sa contrezi aproape instantaneu, la bass era exact invers. Cand simteai ca ai peste la capatul firului era obligatoriu sa lasi 1-3 secunde sa inghita guma. Am crezut ca ghizii au chef de glume, dar se pare ca asa si era. Parca dadeam la mort manie, cu naluci artificiale. Ce era si mai ciudat era ca odata lasati sa ia naluca…o luau ca atare. Cred ca daca nu intepam in 1-3 secunde, in a 4-a le-o extrageam de la ficat. Este un peste extrem de lacom, care nu scuipa naluca asemeni salaului.

Pescuitul la bass este intradevar altceva, fata de orice alte specii de rapitori cu care ne-am confruntat oricare dintre noi. Raul pe care pescuiam era plin de structuri pe tot malul. Lanseurile precise printre crengi, pe sub frunzele copacilor erau acum extrem de importante. In zonele cu copaci aplecati peste apa pana la 2-3 m de la mal, cu frunzele la o inaltime de 2-10cm de la luciu era extrem de important sa lansam pana cand se oprea naluca in mal. Singura modalitate de a face acest lucru era “skipingul”.

Skipping=Daca va aduceti aminte joaca cu pietrele aruncate ca sa faca “broscute” pe apa, exact acelasi lucru trebuia sa facem cu nalucile, pentru a le lansa cat mai adanc posibil sub structuri, in special sub coroanele copacilor.

In zonele cu copaci prabusiti era alta poveste…ochiurile de 5-10cm latime trebuiau ochite precis. Am vazut lanseuri de o precizie rara(demonstratiile ghizilor), cum nu mai vazusem nici macar in filme.

Una peste alta nalucile prinzatoare au fost in mare parte senkourile (pixurile de guma). Trebuiau ridicate lent si lasate sa cada inspre substrat cu firul intins pentru un extra de atractivitate. Daca le lasam sa cada ca si la salau, sa se intinda firul singur activitatea tindea spre zero.

Ghizii ne-au dat de inteles ca miscarile incete, cat mai naturale erau obligatorii ca sa reusim sa prindem ceva. Alte naluci bine cotate erau jigurile cu floace(cum le spunem noi), numite porci de catre americani, echipare cu trailere.

Cu totii am reusit sa capturam cativa basi, mai mici sau mai mari. Tot ce pot sa va spun este ca este departe de spectaculos. Un pescuit foarte dificil pentru noi, pescari de orice alti rapitori. Dar se pare ca tuturor le-a placut. Este un pescuit captivant si extrem de solicitant, care nu permite nici o secunda de neatentie sau relaxare.

Dupa 8 ore de pescuit am constatat care sunt lipsurile din truse, asa ca am decis sa mergem la cel mai apropiat magazin de specialitate. Magazinele de pescuit din Italia se caracterizeaza prin: marfa de calitate si preturi extra premium. Dar ce sa faci…daca n-ai iei de unde este.

Ajunsi la Hotel luam cina pe viteza si inapoi la camere. Ne adunam toti in camera capitanului, Stefan, pentru o sedinta tehnica, unde tragem linie si concluzionam care ce si cum a prins. Seara se incheie aici.

Ziua nr.2

Cu toate ca ne-am trezit mult mai devreme, am ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat trebuia, din cauza drumurilor intortocheate din Italia.

Aveam sperante mult mai mari pentru ziua de astazi. Dar, noi(Eu si Eugen) am inceput destul de prost, pe un canal cu apa mai limpede, pierzand toate locurie bune de pe Fiume Brenta. Asta este …o zi buna, una… Eu astazi toti basii i-am prins la vobler, si cativa ratati la pixuri de gume. Restu au prins doar la gume, in afara de Radu, care a “ars” vre-o doi si la vobler.

O zi frumoasa una peste alta. Cei ce n-au prins ieri au prins astazi, iar ceilalti au prins si ei mai mult sau mai putin. Important este ca am invatat din ziua de ieri si din concluziile trase de noi sau de restul membrilor echipei, deci spiritul de echipa chiar functioneaza.

Concluziile: Gumele trebuiesc miscat foarte lent, diametral opus de pescuitu cu voblere care este mai activ decat stilul de pescuit la avat. Dimensiuni ale nalucilor asemeni celor folosite pentru salau XXL si stiuca.

Maine ne asteapta antrenamentul oficial, pe Lago di Garda.