Category: EVENIMENTE

O echipa de AUR

Ziua de Duminica 3 Septembrie 2017 a fost sigur cea mai lunga si una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Minutele pareau ore si orele zile, iar asteptarea telefonului din doua in doua ore a fost unul din cele mai grele lucrui pe care a trebuit sa le fac vreodata. Baietii au inceput bine mansa ambele echipe punctand in primele doua ore, un lucru excelent pentru moral. Apoi insa a urmat cateva ore in care Robert cu Andrei ne dadeau vesti din ce in ce mai bune, dar Eugen cu Cristi nu reusau sa treaca de acea prima stiuca adusa la barca in primele ore din mansa. Cafelele se numarau in litri, tigarile in pachete, iar degetele nu mai aveau de mult unghii. Ultimul contact cu ei l-am avut la ora 14 si cand ne-au transmis ca au doar una, inima ni se facu cat un purice, insa nu ne-am pierdut speranta nici pentru o clipa. Diferenta de pesti era destul de mare intre echipe si aveam nevoie  ca ambele echipe sa prinda pentru a spera la podium. Zonele pe care baietii le pescuiau erau foarte similar, doar ca una tinea 10% pesti punctabili, alta 50%. Dupa, ultimul telefon a ramas ca Andrei si Robert se dau la o parte si lasa golful respectiv liber pentru cealalta echipa, pentru a incerca sa scobeasca cateva stiuci. Ce nu stiam noi insa e ca echipele vorbisera cu vreo ora inainte treaba asta, iar la momentul cand noi vorbeam cu ei, aveau trei pesti, nu unul. Eugen cu Cristi au vrut sa ne faca o surpriza frumoasa, fara vreo intentie de a ne imbolnavi de vreo boala cardiaca… Intre timp aflam de la Sava ca stewardul lor l-a spus ca cealalta echipa a noastra are 3 pesti prin sms, apoi ca 4 pesti… ne bucuram toti, dar nu ne venea sa credem aproape de loc. Informatiile se bateau cap in cap si noi stiam sigur doar ce aflasem de la Cristi. A venit momentul sa parasim cabana si sa mergem la finish sa asteptam echipele. Asa am aflat ca echipa Rusiei sta foarte foarte bine cu ambele echipe, dar si ca cea a Belarusului sta foarte rau. De Polonezi nu stia nimeni nimic.

Incep sa apara barcile si aflam ca prima echipa a Poloniei au la fel ca si Robert cu Andrei, 9 pesti si dupa ce cautam prin fise sa vedem exact care echipa dintre cele doua era respectiva, ne apuca emotiile. Sunt fix cei care se clasasera pe primul loc ieri. Apare si fisa si ne dam seama ca nu avem cum sa castigam mansa, Polonezii aveau un singur peste de 50+, restul incepeau numai cu 6. Intre timp mai vin barci si aflam de Franta ca are 5 la o echipa din care una mare, chestie de care eram constienti ca ne ajuta mult avand in vedere ca rezultatul lor din prima mansa nu era prea bun. Ne ajuta ca bateau echipele cu care ne bateam noi.

Gyorg tot incerca la Cristi, el tot zicea ca nu ii merge casca si nu se aude nimic. Noi lesinam pe mal si nu stiam inca daca sunt 1,3 sau 4 stiuci la ei in barca. Ce era insa sigur era ca avem podium la individual. Apare echipa a doua a Poloniei si cand vedem fisa nu ne putem ascunde sub nici un fel bucuria, aveau un singur peste pe fisa. Iar noi am urlat cat am putut pentru ca in momentul ala am stiut ca dupa atata munca, avem sigur podium si pe natiuni. Intrebarea cea mai mare era acum, cat de bine stam? Aveam doar de trecut un mic obstacol… Rusia. Auzisem ca ambele echipe stau foarte bine, dar nu stiam daca le e suficient sa recupereze cele 8 puncte diferenta la general. Apare si a doua noastra echipa si dai si urla de pe mal…. Cristiiiii!! Eugeeen!! Nimic… ii vedeam ca se uita ba la noi, ba in jos si tineau ceva in mana. In capul meu am zis ca se uita pe fisa sa vada centimetri si ca fac calculi, iar asta insemna ca au prins. Da de unde? Ei stateau cu camera mea in mana, ne filmau pe noi din barca si nu se uitau la noi ca sa nu ii tradeze zambetul. “Cristi, cate aveti?” il intreb eu cand se lipeste barca de pontoon. “Una..una peste… una peste alelalte 3”. DE LIR ! Acela a fost momentul in care toata presiunea din mansa aia, am eliberat-o prin cel mai zgomotos urlet pe care l-am avut vreodata in viata mea. Si eu nu urlu, ever.

Am plecat apoi in marina sa ne ajutam colegii sa isi stranga echipamentele din barci, pe drum facand toate calculele posibile si imposibile cu informatiile pe care le aveam. 100% aveam argint la individual, si MACAR tot asa si pe natiuni. Toti eram cu gandul la aur, dar nimeni nu indraznea sa o zica cu voce tare.

Ce a urmat la reintalnirea cu colegii nu pot sa va descriu in cuvinte. Imi dau lacrimile de fericire chiar si acum in timp ce va scriu aceste randuri. Pe scurt, am plans toti si ne-am bucurat ca niste copii pentru ca stiam ce-am realizat impreuna. A fost cu atat mai frumoasa victoria pentru ca am asteptat doi ani dupa ea, pentru ca anul trecut in Irlanda, exact in aceasi formula, pierdusem totul dupa a doua zi, cazand de pe un detasat loc 1, pe locul 4 la cateva puncte de podium.

Au urmat apoi impachetarile, asteptarile rezultatului oficial ce ne-a confirmat un loc, un loc 2 la individual plus cireasa de pe tort, un loc 1 pe natiuni, iar apoi festivitatea de premiere. Totul culminand cu intonarea imnului Romaniei de pe cea mai inalta treapta a podiumului, un moment pe care il doresc tuturor sa si-l faca un tel in viata. E un adevarat tratament pentru suflet si o traire ce leaga o echipa, definitiv si permanent.

 

Drumul inapoi a fost extrem de obositor, am dormit putin spre deloc toata noaptea si in avion la fel. Dar ceea ce a urmat dupa aterizare, ne-a umplut inimile cu bucurie. Stiam ca sunteti alaturi de noi de acasa, stiam ca traiti la fel ca si noi momentele de asteptare, stiam ca va doriti victoria la fel de mult ca si noi. Ce nu stiam insa e ca intr-o dupa-amiaza de luni, va puteti mobiliza intr-un fel atat de frumos intr-un timp atat de scurt. Ne-ati asteptat la aeroport , ne-ati scaldat in aplauze si ne-ati imbratisat sincer. Chestie asta pentru noi inseamna enorm! Inseamna ca tot ce facem noi, nu e lucru mic si acum pot sa zic cu mana pe inima, ca toata munca, timpul, oboseala si banii investiti in asta, merita. Mutumim pentru aceasta primire baieti! Ati fost minunati! Aceasta este familia LRS. Acesta este rodul muncii noastre ca si entitate de 11 ani de competitii intrene, iar cate putin din fiecare cupa si medalie castigate acolo, vi se datoreaza voua, la fiecare concurent in parte.

 

Multumim Iulica Tirnacop care a venit pe banii lui sa puna umarul la treaba. Multumim David Neacsu care pe langa faptul ca a fost unul dintre cei mai mari sponsori al lotului initial, apoi a suplimentat bugetul nostru si in final a venit cu noi acolo sa ne ajute, sa ne imbarbateze si sa ne poarte noroc.

Multumim sotiilor noastre pentru intelegere, sustinere si incurajare, toate neconditionate. Fetelor, desi nu recunoastem asta suficient de des, sunteti cel mai de pret si mai mare sprijin al nostru.

Multumim NEUMARKT, HIMALAYA, DIGI, HERAKLES, RAPTURE si RELAX. Fara sprijinul vostru aceasta performanta nu ar fi existat. Rezultatele bune, au in spate pe langa efort fizic, un mare efort financiar. Avion, cazare, barci, masini, echipamente, toate costa, iar fara ajutor extern, efectiv nu se poate. Mai ales in conditiile in care mergem la fiecare editie de Campionat Mondial cu gandul la podium, nu doar la bifat prezenta. Iar pentru asta e nevoie de antrenamente, chestie care dubleaza costurile. Iar fara antrenament in ziua de azi, e aproape imposibil sa vii acasa cu o medalie. E important sa stii ca ai pe cineva aproape de la inceput pe care sa te bazezi an de an si care intelege aceste aspect. Ar fi foarte bine daca pe langa aceste branduri puternice, am aveam si altele care sa inteleaga necesitatile performantei si sa fie decise sa ajute la dezvoltarea unui parteneriat de durata. In momentul de fata nu suntem una dintre putinele natiuni cu pretentii constante la podium ce nu are barci proprii. Una e sa pescuiesti din barca ta, alta e sa fii nevoit sa tragi la sorti din niste barci nu tocmai ideale. Factorul noroc trebuie indepartat cat mai mult posibil si mers acolo pe chestii sigure.

Nu in ultimul rand, vreau sa le multumim si prietenilor Sergiu si Irina, frati de-ai nostri basarabeni cu care ne-am intalnit acolo si care ne-au ajutat enrom sa comunicam cu cei de acolo. Fara ei totul ar fi fost mult mai greu.

Cam aceasta a fost a 10-a editie a Campionatului Mondial de pescuit la rapitori din barca cu naluci artificiale. Echipa, Lucian Constantin, Andrei Sava, Robert Boanta, Eugen German, Cristian Dragota, Petre German si subsemnatul Rares Boeriu, va multumeste inca o data tuturor pentru sustinere si credem cu tarie ca acest rezultat este doar inceputul unui lung drum de succese. O sa vedeti.

Mansa 2, pumnii stransi

Ziua intai de Campionat Mondial a fost per total un succes pentru echipa noastra. Am inceput in cele mai bune doua zone identificate in antrenamente pe care baietii nostri le-au tocat minutios. Emotiile de pe mal au fost probabil mai mari decat cele din barci, mai ales in conditiile in care am hotarat impreuna sa nu comunicam decat o data la doua ore. Perioadele dintre telefoane pareau interminabile, dar fericirea ce urma dupa contact a facut asteptarea sa merite. In primele ore Eugen si Cristi punctasera cu un biban, iar Robert cu Andrei cu doua stiuci. Apoi de la un telefon la altul, atacurile s-au inmultit la ambele echipe singura diferenta fiind pur si simplu de sansa.  Sansa de a avea la capatul firului o stiuca peste 50cm. In medie fiecare echipa a prins cate 20 de stiuci, doar ca unele au trecut de limita si altele nu, desi zonele semanau in conformatie. Apa mica, iarba si lanseurile aproape de mal si foarte precise au facut diferenta. Cele mai productive naluci au fost spinnerbait-ii double willow si oscilantele Rublex Eira 24g cu care Robert a reusit sa aduca la barca si captura concursului de pana acum, o stiuca foarte mare pentru acest lac de 81 de centimetri.

Singura echipa care ne-a devansat in clasament, a fost Polonia care probabil au identificat si ei niste zone similare de stiuca, dar care fie au avut alte naluci mai selective, fie au avut noroc sa aibe pesti mai mari pe locuri.

Surpriza mare a facut Belarus care a punctat in clasament numai cu salau cu ambele echipe, acasa la Rusi care au prins doar un singur salau si in rest, stiuci. Dar cu o echipa ce a prins 2 pesti si una 5 pesti, s-au tras in jos destul de mult clasandu-se doar pe locul 4 pe natiuni.

La sedinta capitanilor de ieri, am avut din nou noroc la tragerea la sorti a barcilor pentru a doua mansaccu Gyorg norocosul care a tras cu sange rece o barca cu motor electric pe bot. Motor care o sa ne ajute fantastic in mansa 2. Se pare ca ziua de ieri a fost una cu noroc si in barca Robert Boanta si Andrei Sava, acestia prinzand asa cum va ziceam cea mai mare stiuca din mansa, precum si o stiuca la fix ultimul lanseu ce a urmarit spinnerbait-ul lui Andrei pana langa barca.

Astazi e o noua zi. Conditiile meteo s-au schimbat destul de mult, a inceput a bata vantul mai serios si cerul e innorat. Chestie care din punctul nostru de vedere al celor care stam pe mal si ne roadem unghiile, e un lucru bun pentru comportamentul stiucii.

Dimineata baietii au plecat increzatori in fortele lor, fara a fi totusi prea relaxati. Suntem cu totii constienti ca nu e nimic jucat si ca mansa de astazi o sa fie una si mai grea atat din punct de vedere tactic, cat si psihologic. Noi nu avem altceva de facut pe mal, decat sa asteptam si sa ne facem bagajele, caci la noapte trebuie sa plecam catre aeroport. Daca vreti sa fiti la curent cu rezultatele finale, urmariti pagina de noastra de Facebook unde o sa postam cat putem de repede situatia de dupa mansa a doua.

Sa ne tineti pumnii! Hai Romania!